Comuna Agigea cuprinde două localităţi rurale: Lazu şi Agigea, situate în mijlocul unor întinse suprafeţe de teren agricol despărţite de Canalul Dunăre - Marea Neagră.
Comuna Agigea este situată în extremitatea sud-estică a României, învecinându-se la nord cu municipiul Constanţa, la sud cu oraşul Eforie, iar la est cu Marea Neagră. Suprafaţa cuprinsă între aceste limite administrative este de 4.528 ha. Agigea este străbătută de şoselele naţionale Constanţa – Mangalia (D.N. 39) şi Constanţa – Negru Vodă (D.N. 38), având legături feroviare, fluviale şi maritime.
Satul Lazu este situat la sud de municipiul Constanţa, pe şoseaua naţională Constanţa – Mangalia (D.N. 39).
Dacă ani de-a rândul comuna Agigea a fost răvăşită de lucrările canalului, acum existenţa acestei Magistrale Albastre oferă şansa participării ei la comerţul intern şi internaţional.
Astfel, situată fiind la capătul estic al traseului navigabil Rhin-Main-Dunăre, în vecinătatea portului Constanţa şi a Zonei Libere Constanţa Sud, Agigea îşi coordonează rolul de pivot între Europa centrală şi de vest şi ţările din bazinul Mării Negre, din Orientul Apropiat şi Mijlociu.
Totodată Agigea este străbătută pe direcţia nord de căi de comunicaţie terestre (şosele şi căi ferate) care leagă zonele puternic industrializate ale judeţului. Pe aceeaşi direcţie este proiectată şi autostrada europeană Bucureşti – Istanbul, ce se va racorda la viitorul oraş Agigea.
Istoric
Cercetările efectuate pe coasta Mării Negre şi a lacurilor care o însoţesc au identificat aşezarea greco-romană de la Agigea, cu o populaţie impresionant de densă, atestată prin marea cantitate de ceramică, ţiglă, pietre de construcţie, fragmente de unelte din fier descoperite pe aceste meleaguri.
Aşezarea localităţii Agigea este foarte probabil databilă între secolul al II-lea î.e.n. şi secolul al III-lea e.n.
În veacurile care au urmat informaţiile despre Agigea dispar cu desăvârşire din documente, fiind probabil distruse.
Documentele de dată recentă, datează începutul comunei în anul 1870, deşi este mai mult ca sigur că exista înaintea acestei date.
În a doua jumătate a secolului al XIX-lea se semnalează în Agigea o creştere numerică a populaţiei, îndeosebi păstori, veniţi din jurul Sibiului, din părţile Brăilei, Ialomiţei, iar mai târziu din Oltenia şi Moldova care trăiesc alături de tătarii colonizaţi de Poartă în Dobrogea.
1887 – ia fiinţă prima şcoală turcă cu o singură clasă la Geamie, cu învăţământ religios musulman.
1902 – tot lângă Geamie se înfiinţează o clasă de băieţi, cu predare în limba română pentru populaţia românească.
1925 – începe construcţia actualului local al şcolii prin contribuţia sătenilor.
1927 – se inaugurează noua şcoală primară elementară în limba română.
1962 – se măreşte actualul local de şcoală, iar şcoala tătară se contopeşte cu cea românească cuprinzând elevi ai claselor V – VI.
1964 – ciclul gimnazial se extinde şi cu clasele a VII-a şi a VIII-a.
1996 – şcoala se botează cu numele profesorului universitar Ion Borcea, fondatorul Staţiunii Zoologice Marine de la Agigea.
În ultimii 6 ani aspectul şcolii s-a schimbat foarte mult. Elevii din comună învaţă într-o şcoală frumoasă, cu laboratoare şi cabinete cu mobilier nou, bucurându-se şi de un laborator de informatică dotat cu 14 calculatoare.
POPULAŢIA
Agigea are o populaţie de 4.485 de locuitori.
Satul Lazu (inclus în Comuna Agigea) are o populaţie de 1.000 de locuitori.
În prezent, un sfert din populaţia Comunei Agigea este de origine turco-tătară.
În zona se doreşte revigoarea obiceiurilor şi tradiţiilor populare (atât româneşti cât şi cele ale minorităţilor turco-tătare, conlocuitoare). Acest lucru se va realiza prin organizarea de bazare, expoziţii, pieţe agro-alimentare, târguri de artă populară, bucătării tradiţionale, cafenele etc.
Astfel, în urma numeroaselor solicitări venite din partea investitorilor şi a Comunităţii Turco-Tătare, s-a propus afectarea a cca. 20 ha. Situate în zona văii Agigea – pentru a se realiza comerţ tradiţional, o bază sportivă şi spaţii de agrement.
CLIMA
Sub aspectul agroclimatic comuna Agigea se încadrează în zona I, cu climă „caldă-secetoasă”.
Valoarea ridicată a resurselor termice favorizează cultivarea, în principal, a cerealelor, plantelor tehnice şi industriale, dar şi a culturilor de viţă-de-vie sau fructifere.