Tulcea este reşedinţa şi cel mai mare oraş al judeţului Tulcea, Dobrogea, România.
Este situat pe 7 coline din Dealurile Tulcei, pe o vatră populată continuu începând din perioada culturii Gumelniţa (2900 - 2200 î.C.), continuând cu aşezarea greacă Aegyssus (secolul VIII î.C.), cu portul şi oraşul roman din secolele I - II d.C., cu oraşul numit Tulcea din vremea lui Mircea cel Bătrân. Sub stăpânirea otomană oraşul decade, un reviriment înregistrându-se odată cu deschiderea canalului Sulina. Oraşul a fost atestat documentar în anul 1657. S-a aflat sub stăpânire otomană între anii 1420 şi 1877.
În perioada 1840-1859 localitatea a fost populată cu colonişti de origine germană, cunoscuţi ca germani dobrogeni. Majoritatea au părăsit localitatea în 1940, fiind strămutaţi cu forţa în Germania nazistă, sub lozinca Heim ins Reich (Acasă în Reich).
Până la reforma admnistrativă din anul 1950 a fost reşedinţa judeţului Tulcea (interbelic). După instaurarea regimului comunist în România a devenit reşedinţa unui raion din Regiunea Dobrogea.
După cel de-al doilea război mondial, oraşul se extinde şi se modernizează. În prezent vatra oraşului atinge o suprafaţă de 115 kmp şi o populaţie de 91.875 locuitori (în anul 2002). Tulcea este un oraş industrial, modern, port pentru navele de pasageri, precum şi pentru cele care transportă produse industriale, mai ales materii prime şi pentru navele de pescuit oceanic.
Judeţul Tulcea este situat în aşa natură, incât este accesibil de pe mare cât şi pe Dunăre de către navele maritime, având un mare avantaj comercial.
continuarea in pagina urmatoare ...